Nu stiu, o senzatie asa ca totul va depaseste, sau ma rog ca visele voastre va depasesc. Da... si ma rog nu la modu' ala normal cand esti depasit de ceva ce nu stii sa faci, ci la modu' trist. Niste chestii super simple, firesti, care ati vrea sa se intample si nu se intampla.
Asta e senzatia mea din momentu' de fata. Iar cea mai trista chestie este ca daca acele chestii nu se intampla acum, degeaba se intampla peste 5 minute. Deci in concluzie sunt depasit de situatie.
Da hai sa incerc sa revin la ideea initiala: "Viata e o arta..." oare? Pai in primu rand ce inteleg eu prin arta? Proiectarea sentimentelor, dorintelor, viselor pe un perete la cinema, pe o foaie de hartie, pe o bucata de panza, pe o bucata de lemn... cred ca e arta. Si ce ne place noua la asta? Ce ne place noua la arta? Asta chiar nu stiu. Suntem atat de sadici incat sa iubim o drama, suntem atat de violenti incat sa ne placa filmele de groaza.
Nu stiu! Cred ca de fapt noi nu iubim arta... de fapt noi iubim viata, cu toate aspectele ei rele si bune. Iubim sa traim, iubim sa fim in mijlocul actiunii de orice fel. Ce facem cand nu avem parte de actiune... ne culturalizam. Ne refugiem in arta. Ascultam muzica, citim, scriem, pictam, mergem la teatru, la cinema, mergem la o bere (a stai ca asta nu e arta---arta este numai faptul ca mergem acolo cu prieteni...de fiecare data alti).
